Frezată dintr-o singură bucată: bicicleta din aluminium FRACE F160

Frace F160 este un mountainbike enduro al superlativelor: Frezată dintr-un bloc de aluminiu cu greutatea de 70 de kilograme, realizată pentru trail-downhill fără compromisuri pe cele mai impracticabile terenuri, cu o cursă a furcii de 160 milimetri, roţi de 27,5 inch şi secţiune posterioară cu patru segmente. Cordoane de sudură? Zero! Ar fi, de altfel, inutil în cazul aluminiului 7075 utilizat şi în construcţia de avioane.

Exclusiv frezare CNC: Bicicleta Frace Bike F160 a lui Bernd Iwanow este în această formă unică în lume.

Alegerea unui material ca aluminiul 7075 se face cu un motiv clar, înseamnă că ştii cu certitudine ce faci şi ce doreşti să obţii. Bernd Iwanow, a cărui întreprindere a produs până acum în principal piese individuale pentru industria auto, s-a decis să îşi dezvolte propria bicicletă. Însă trebuia să fie ceva deosebit. Dat fiind că întreprinderea s-a îndeplinea toate condiţiile necesare, metoda de fabricaţie a fost stabilită rapid: cadrul bicicletei urma să fie realizat complet prin frezare CNC. Faptul că aceasta este o idee extrem de îndrăzneaţă i s-a revelat puţin mai târziu, în timpul căutărilor pe internet. Până la momentul respectiv nici un alt producător nu reuşise să introducă pe piaţă, la nivel de serie, un mountainbike de acest format, produs prin frezare CNC. „Acest lucru m-a impulsionat şi mai mult să încerc să îmi pun planurile în aplicare", zâmbeşte conlocutorul nostru, pasionat de tehnici de frezare. 

Tehnicieni de aplicaţii experimentaţi în loc de vânzători

Pentru a-l sprijini în cadrul proiectului. Bernd Iwanow i-a cooptat pe specialiştii în aşchiere CERATIZIT. „Îmi achiziţionez deja de mult timp sculele de la ei şi am contacte foarte bune cu reprezentanţii de vânzări“, confirmă Iwanow. „Nu este vorba despre un simplu vânzător, ci de un tehnician de aplicaţii experimentat, care, cândva, a lucrat chiar el pe o maşină.“ Acest lucru este deosebit de important pentru întreprinzătorul nostru tocmai în cadrul proiectului Fracebike. „Vin din domeniul producţiei de piese individuale iar aici se aplică cu totul alte condiţii decât în cazul producţiei de serie pe care o începem acum. Pentru a asigura rentabilitatea frezării dintr-o singură bucată a cadrului şi pentru optimizarea în continuare a procesului, mă pot baza în totalitate pe consultanţa oferită de către experţii CERATIZIT.”

Cea mai bună consultanţă: Markus Brunner (director regional de vânzări CERATIZIT) îi demonstrează lui Bernd Iwanow avantajele frezării trohoide cu frezele CircularLine CCR.

Eficienţă ridicată prin frezarea trohoidă

Exemplul perfect îl reprezintă prelucrarea micilor buzunare al cadrului. Din punct de vedere al tehnicii de programare, ele au reprezentat două mari provocări, cu tehnica existentă procesul de frezare necesita mult prea mult timp. „Trebuia să meargă mai repede“, declară Bernd Iwanow. Ca urmare, a apelat la consultantul său tehnic CERATIZIT, care a reuşit să îi prezinte o soluţie optimă. „În locul frezelor standard pe care le utilizam, ne-a recomandat freza CCR, cu care am aplicat strategia de frezare trohoidă. Când am văzut freza în acţiune - atât eu, cât şi angajaţii mei, am rămas ca trăsniţi! Stăteam precum copiii în jurul maşinii, privind cum mica freză CCR de 6mm pătrunde aproape 25 mm în material, cu aşchiile zburând. A fost o nebunie“, îşi aminteşte Bernd Iwanow. Înainte pătrundeam oblic cu frezele noastre, pentru a freza buzunarele, până la atingerea adâncimii de aşchiere dorite. Acum executăm întâi un orificiu de start, introducem freza complet înăuntru, cu întreaga lungime de aşchiere şi apoi începem.”

Freza CircularLine pentru turaţii ridicate

Şi datele de aşchiere i-au impresionat definitiv pe profesioniştii în prelucrarea CNC. „Obţinem o viteză de aşchiere de Vc 300 m/min şi o viteză de avans de vf 2000 mm/min la diametrul de 6 mm, este ceva nemaipomenit“, îşi exprimă uimirea Iwanow. Presupunerea lui este că acoperirea specială reprezintă una dintre cauzele care permit obţinerea unor astfel de date de aşchiere. „Frezele normale nu ar rezista la turaţii atât de ridicate şi s-ar arde”, afirmă el cu siguranţă de sine. Acest lucru îl confirmă şi Markus Brunner, director regional de vânzări CERATIZIT. „Desigur că aşa ceva nu este posibil cu orice freză. Forţele radiale ridicate fac ca scula să fie supusă unor cerinţe mai ridicate”, îşi susţine acesta în continuare afirmaţiile. Pe lângă o geometrie mai stabilă a miezului şi acoperirea este determinantă. 

Robusta acoperire Dragonskin

Frezele CircularLine CCR sunt concepute special pentru frezarea trohoidă şi dispun astfel de un strat de acoperire ideal al suprafeţei“, explică Markus Brunner. „Ca toate sculele noastre High-Performance şi frezele CCR beneficiază de acoperirea DRAGONSKIN, care este deosebit de robustă şi rezistentă la uzură şi rezistă fără probleme chiar şi unor variaţii de temperatură ridicate. Dragonskin, în cazul frezelor CCR pentru prelucrarea aluminiului, înseamnă că sculele noastre dispun de o acoperire DLC. În combinaţie cu tăişurile deosebit de ascuţite şi spărgătoarele de aşchii, freza oferă cele mai bune condiţii pentru prelucrarea eficientă a buzunarelor cadrului bicicletei - iar acestea există în număr mare.”

Reducerea timpului de prelucrare cu 40 de minute

Structura ideală a cadrului Frace F160 are multe buzunare, care trebuie golite cu ajutorul frezei. Faptul că acest proces se desfăşoară acum mult mai repede decât înainte, îl bucură deosebit de mult pe Bernd Iwanow. „Cu frezele CCR economisesc 40 de minute din timpul de prelucrare efectiv al segmentului inferior al triunghiului posterior al cadrului (chainstay), asta este enorm. Dacă introducem freza CCR şi la prelucrarea ţevii şeii, mă aştept la un rezultat la fel de pozitiv.” Actualmente, întregul proces de producţie durează cca. 60 de ore - iar acest lucru influenţează preţul în mod corespunzător. Doritorii acestei biciclete exclusiviste trebuie să scoată din buzunar aproximativ 5000,-€ pentru un astfel de cadru. Primesc în schimb o adevărată bijuterie, care, fiind produsă în serie mică, nu are doar valoarea intrinsecă a rarităţii, ci îşi poate măsura performanţele cu orice model consacrat de bicicletă downhill. Acest lucru este confirmat nu doar de către practicanţii profesionişti de downhill, care au testat deja intens modelul F160. Şi norma de verificare EFBE, a cărei certificare a primit-o, indică înalta calitate a acestei biciclete enduro. 

Expedierea primei comenzi

„Obiectivul meu a fost realmente unul foarte ambiţios. Însă cu susţinerea puternică a consultantului meu tehnic CERATIZIT şi prin trecerea la sculele optime oferite de CERATIZIT, am reuşit să duc totul la bun sfârşit. Realizez acum producţia de serie a unui mountainbike din aluminiu, frezat dintr-o singură bucată, care se comportă excepţional în teren!” Prima bicicletă Frace F160 rămâne, desigur, în posesia dezvoltatorului. Pentru cea de a doua bicicletă Bernd Iwanow a obţinut deja prima comandă din partea unui client: cadrul cu numărul de serie 002 a fost livrat personal firmei CERATIZIT Deutschland GmbH, în Kempten. 

Bernd Iwanow şi Frace F160 – bicicleta din aluminiu frezată dintr-o singură bucată

Vizionaţi acum video-ul cu această poveste de succes!